ADJU
ABIU
ALXR
ARAD
BACA
BAIA
BAIS
BEIU
BIST
BRAI
BUZA
CALR
CAM1
CRNV
CLU2
COST
CORA
CRAI
DRMN
DEJ1
DEVA
DORO
DRTS
FAGA
FAGE
FLAM
FOCS
GIUR
GURA
HAR1
HORE
HUED
IASI
INSU
ISTR
LEHL
MNGL
MEDS
CIUC
MOLD
NEHU
ODO1
ORAD
PASC
PTRS
PETO
PTNT
PITE
PLOI
VLC2
RESI
SATU
SFGH
SIB1
SLTN
SLOB
SUCE
SULI
TRGV
TBUJ
TJIU
MURE
TAJO
TIM1
Sistemul de Referinţă Terestru European 1989 (ETRS89), introdus în Europa ca sistem de referinţă geodezic, este implementat în România (prin ODG al ANCPI nr. 212/2009) pentru crearea unei Reţele Geodezice Naţionale Spaţiale (RGNS) moderne şi realizarea de produse cartografice pan-europene.
ETRS89 se defineşte conform standardului internaţional ISO 19111, ca fiind compus din datumul geodezic ETRS89, bazat pe elipsoidul GRS80 (Geodetic Reference System 1980 – Sistem de Referinţă Geodezic 1980) şi sistemul de coordonate geodezice elipsoidale.
• În România se utilizează, în mod oficial, două sisteme de referinţă:
• Sistemul de coordonate 1942 (cunoscut pe plan internaţional sub denumirea “S-42”), bazat pe elipsoidul Krasovski 1940, cu punctul fundamental la Pulkovo (Rusia), împreună cu Proiecţia stereografică 1970;
• Sistemul de referinţă bazat pe elipsoidul de referinţă Hayford 1910, orientat pe punctul astronomic fundamental situat în interiorul Observatorului astronomic militar din Bucureşti, împreună cu Proiecţia stereografică 1930 – plan secant Bucureşti
Transformările de coordonate utilizate în România pot fi clasificate în două categorii:
• Transformări locale de coordonate fără model de distorsiune a datelor de tip Helmert cu 7 parametri sau 4 parametri (abaterea standard este în jur de ±0.10 m sau mai mică, depinzând de distanţa dintre punctele comune);
• Transformări de coordonate cu model de distorsiune a datelor pentru care abaterea standard a coordonatelor transformate este în jur de ±0.10-0.15 m, dacă sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui număr suficient de puncte comune repartizate uniform pe întreg teritoriul ţării.
Poziţionarea absolută diferenţială este o tehnică de poziţionare prin care se determină poziţia unui receptor, de regulă mobil, pe baza observaţiilor directe spre sateliţi şi a unor corecţii (diferenţiale) transmise (în timp real) de la un alt receptor fix, numit şi receptor de referinţă sau receptor bază. O variantă modernă permite generarea acestor corecţii pe baza unei reţele de staţii (receptoare) de referinţă, cum este RN-SGP din cadrul CNC. Pseudodistanţele (distanţele satelit-receptor) măsurate de receptorul mobil sunt corectate pe baza corecţiilor diferenţiale obţinute de la receptorul bază, iar apoi are loc o poziţionare absolută (punctuală). Aceste corecţii diferenţiale îmbunătăţesc precizia de determinare a poziţiei.
Corecţiile transmise de receptorul bază pot fi corecţii de pseudodistanţe (PRC-Pseudo-Range-Corrections) şi corecţii de variaţie a pseudodistanţelor (RRC- Rate of Range Corrections). Aceste corecţii se pot determina utilizând pseudodistanţele determinate pe baza codurilor transmise de sateliţi (varianta DGNSS – Differential GNSS) sau pe baza măsurătorilor efectuate folosind faza undei purtătoare (varianta RTK – Real Time Kinematic). În plus, un serviciu specializat bazat pe o reţea de staţii GNSS, poate transmite şi alte corecţii suplimentare, în special cele datorate propagării semnalelor satelitare prin ionosferă şi troposferă.
Determinarea poziţiei se referă la obţinerea în urma unor observaţii (măsurători) satelitare efectuate în puncte de interes, a coordonatelor (absolute sau relative) acestor puncte într-un sistem de referinţă bine precizat. Observaţiile satelitare constau în diverse tipuri de măsurători efectuate între receptorul satelitar aflat la sol sau în apropierea acestuia şi unul sau mai mulţi sateliţi ce evoluează pe orbite circumterestre.
Metodele de determinarea a poziţiei se bazează pe observaţii efectuate utilizând semnale satelitare difuzate în domeniul microundelor. Fluxul de emisie al semnalului satelitar este de regulă continuu sau poate fi prin impulsuri la intervale regulate de timp. Recepţia acestor semnale se face în mod similar.
Sateliţii au un rol activ difuzând semnale care sunt recepţionate de către instrumente (receptoare) specializate care decodifică acest semnal. După decodificarea semnalului din acesta sunt extrase informaţiile necesare determinării poziţiei receptorului.
Sistemele Satelitare de Navigaţie Globală (GNSS) sunt sisteme care permit determinarea cu precizie ridicată a poziţiei într-un sistem de referinţă geocentric, în orice punct situat pe suprafaţa terestră, în apropierea sau exteriorul acesteia, folosind sateliţi artificiali ai Pământului.
În momentul de faţă cele mai cunoscute sisteme GNSS sunt sistemele NAVSTAR-GPS (SUA), GLONASS (Rusia), Galileo (Uniunea Europeană), BeiDou (China), NavIC (India) şi QZSS (Japonia). Între aceste sisteme GNSS nu există mari diferenţe în ceea ce priveşte principiile de funcţionare şi tehnologia utilizată. Fiecare sistem include trei segmente: segmentul spaţial (sateliţii), segmentul de control (staţii de monitorizare şi control) şi segmentul utilizatorilor. Sateliţii GNSS transmit utilizatorilor informaţii de timp, informaţii de navigaţie şi mesaje de stare ale sistemului. Segmentul de control este responsabil cu menţinerea în funcţiune a constelaţiei de sateliţi, a sistemului de timp ataşat şi determinarea orbitelor sateliţilor.
NAVigation Satellites with Time And Ranging – Global Positioning System (NAVSTAR – GPS)
Segmentul spaţial GPS cuprinde un număr de 32 de sateliţi dispuşi pe 6 plane orbitale înclinate la 55° la o altitudine de 20230 km. Perioada de revoluţie a sateliţilor este de 11 ore şi 56 de minute. O constelaţie satelitară identică poate fi observată după o zi siderală cu 4 minute mai devreme. Constelaţia GPS este compusă din sateliţii GPS Block IIR - Replacement (înlocuiesc sateliţii GPS Block II/IIA din 1997), GPS Block IIR – M (Modernizat - introducerea unui nou semnal militar - cod M, pe ambele unde purtătoare şi a codului C/A pe a doua undă purtătoare denumit L2C), GPS Block IIF- Fallow On (introducerea unui nou semnal pe o a treia frecvenţă, L5) şi GPS Block III (un nou semnal civil , codul C/A pe unda purtătoare L1). Precizia de poziţionare pentru segmentul civil a crescut de la aproximativ 100m până la 13 m prin suspendarea tehnicii SA (Selective Availability). Progrese majore se aşteaptă prin modernizarea segmentului spaţial (a treia unda purtătoare L5, codul C/A pe unda purtătoare L2 ş.a.). Sistemul de referinţă utilizat este WGS84 (World Geodetic System 1984).
GLObalnaya NAvigatsionnaya Sputnikovaya Sistema - GLObal NAvigation Satellite System (GLONASS)
Segmentul spaţial GLONASS cuprinde un număr de 24 de sateliţi dispuşi pe 3 plane orbitale înclinate la 64,8° la o altitudine de 19100 km. Perioada de revoluţie a sateliţilor este de 11 ore şi 16 minute. Din cei 24 de sateliţi proiectaţi momentan funcţionează un număr de 16 sateliţi. Fiecare satelit are implementat un ceas atomic care generează o frecvenţă din care sunt formate cele două unde purtătoare. Semnalele transmise sunt similare sistemului GPS , inclusiv codul C/A pe purtătoarea L2. Nivelul de precizie al sistemului rusesc GLONASS este comparabil cu cel al sistemului NAVSTAR-GPS. În România sistemul GLONASS poate fi utilzat, el completând constelaţia sistemului GPS. Sistemul de referinţă utilizat este PZ90.
Galileo
Uniunea Europeana (UE) şi Agenţia Spaţială Europeană (European Space Agency) au dezvoltat sistemul european GNSS, denumit Galileo. Galileo are 22 de sateliţi operaţionali pe 3 plane orbitale înclinate la 56°. Acest sistem a fost lansat în 2011, devenind operaţional din 2016 şi fiind completat în 2020.
GALILEO este interoperabil cu NAVSTAR-GPS şi GLONASS. Sistemul de referinţă şi coordonate utilizat este de tip ETRS (European Terrestrial Reference System). ROMPOS® utilizează pentru poziţionare sistemele globale NAVSTAR-GPS, GLONASS si Galileo.
Quasi-Zenith Satellite System (QZSS)
Segmentul spaţial japonez QZSS se bazează pe sistemul american GPS şi este de fapt o extindere a acestuia cu scopul îmbunătăţirii preciziei, concentrându-se asupra Japoniei. Acesta este format din 4 sateliţi şi este funcţional din 2018. Independenţa sistemului japonez faţă de cel american este programată pentru anul 2023, şi va fi compus din 7 sateliţi.
Indian Regional Navigation Satellite System (IRNSS)
Segmentul spaţial NavIC (Navigation with Indian Constellation) cuprinde 8 sateliţi şi are ca obiectiv pe termen lung extinderea către o versiune globală. Faţă de sistemul GPS care se bazează pe modelul atmosferic pentru a evalua eroarea de frecvență și trebuie să actualizeze acest model din când în când pentru a evalua eroarea exactă, în cazul Indiei, întârzierea efectivă este evaluată prin măsurarea diferenței de întârziere a frecvenței duble (benzile S și L). Prin urmare, NavIC nu depinde de nici un model pentru a găsi eroarea de frecvență și este mai precis decât GPS.
BeiDou Navigation Satellite System (BDS)
Segmentul spaţial chinez BDS are 35 de sateliţi operaţionali, şi a fost lansat în 2000. Spre deosebire de GPS, GLONASS şi Galileo, care utilizează sateliți pe orbita medie a pământului, BeiDou-1 a folosit iniţial sateliți pe orbită geostaționară. Acest lucru înseamna că sistemul nu necesita o constelație mare de sateliți, dar limita acoperirea la zonele de pe pământ unde sateliții erau vizibili. Noul sistem BeiDou-2 este o constelaţie formată din 35 de sateliţi şi oferă acoperire completă pentru întreaga planetă.
Doppler Orbitography and Radio-positioning Integrated by Satellite (DORIS) este un sistem francez de navigaţie de precizie. Spre deosebire de alte sisteme GNSS, acesta se bazează pe stații statice de emisie din întreaga lume, receptoarele fiind localizate pe sateliți, pentru a determina cu precizie poziția lor orbitală.
Transferul corecţiilor diferenţiale DGNSS/RTK de la staţiile (reţeaua de staţii) de referinţă la utilizator se poate face prin diverse mijloace, cele mai întâlnite fiind: transferul prin unde radio, prin sisteme de comunicaţii mobile GSM/GPRS sau prin internet. Serviciile DGNSS/RTK ale ROMPOS se bazează pe transferul datelor prin intermediul internetului. Aceste date sunt transmise în format standardizat RTCM (Radio Technical Commission for Maritime Services) cu ajutorul tehnologiei NTRIP (Networked Transport of RTCM via Internet Protocol). NTRIP include un protocol de sine stătător bazat pe HTTP – Hypertext Transfer Protocol şi adaptat la cerinţele de transfer al datelor GNSS. El permite difuzarea corecţiilor diferenţiale (în format RTCM) sau al altor tipuri de date GNSS, spre utilizatori staţionari sau in mişcare, prin intermediul internetului. NTRIP permite accesul la internet prin reţele mobile bazate pe IP (Internet Protocol), cum sunt reţelele GSM, GPRS, EDGE sau UMTS. Utilizarea acestei tehnologii se realizează prin intermediul unor module incluzând: Ntrip Server (pentru transferul datelor de la staţiile permanente la serverul central), Ntrip Caster – pentru administrarea şi transferul datelor de la serverul central (de ex. serverul ROMPOS) şi Ntrip Client – pentru preluarea datelor (corecţiilor diferenţiale) de la serverul central de către utilizatori. Modulele de tip Ntrip Server şi Ntrip Client sunt disponibile în mod gratuit de la diverşi producători software, în special de la Agenţia Federală de Cartografie şi Geodezie (BKG) din Germania (http://igs.bkg.bund.de), care a fost promotorul acestei tehnologii. Aceste module pot fi instalate pe diverse echipamente ca: receptoare GNSS; calculatoare de tip desktop, laptop, PDA; telefoane mobile ş.a. Varianta cea mai practică este cea în care utilizatorul are instalat un Ntrip Client direct pe receptorul GNSS, iar apoi odată configurat acest soft, cu ajutorul unui modem GSM/GPRS, se poate realiza conectarea şi transferul datelor de la serverul de date unde rulează un soft de tip Ntrip Caster la receptorul GNSS.